vineri, 22 ianuarie 2010

Vameşul şi fariseul

Într-o zi, Domnul Hristos se afla în mijlocul unor oameni care credeau că felul în care se poartă ei este foarte bun şi plăcut lui Dumnezeu. Ei priveau de sus la alţi oameni, despre care credeau că nu duc o viaţă la fel de bună ca a lor. Pentru a-i face să înţeleagă că mândria nu este plăcută lui Dumnezeu, Domnul Hristos le-a spus povestea vameşului şi fariseului:
Doi oameni au mers la templu ca să se roage. Unul era fariseu, iar altul vameş. Fariseii erau oameni care respectau foarte exact Legea Vechiului Testament; adesea ei îi criticau pe ceilalţi, considerându-se mai buni decât aceştia. Vameşii erau cei care adunau impozitele de la oameni. Erau consideraţi oameni răi, mincinoşi, care adesea înşelau şi cereau mai mulţi bani decât trebuia, pentru a păstra şi ei o parte din ei.
În biserică, fariseul stătea în picioare şi se ruga aşa: Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, lacomi, nedrepţi, sau ca acest vameş! Eu postesc de două ori pe săptămână şi dau la templu o parte din tot ce câştig.
Vameşul stătea mai departe de altar, cu capul plecat. Nu îndrăznea să îşi ridice ochii către cer, şi doar repeta: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!
Şi Domnul Hristos încheie, spunând că rugăciunea vameşului a fost mai bine plăcută în faţa lui Dumnezeu, pentru că era o rugăciune smerită, în timp ce fariseul era foarte mândru, iar Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, în timp ce celor smeriţi le dă har.


Activităţi:

Pagina de colorat (clic pentru a imprima)
Adevărat sau fals?
1. Dumnezeu a fost mulţumit şi de rugăciunea fariseului şi de a vameşului. (F)
2. Dumnezeu a refuzat să asculte rugăciunea păcătosului. (F)
3. Şi vameşul şi fariseul erau păcătoşi. (A)
4. Fariseul şi-a recunoscut păcatul. (F)

Smerit sau mândru?
1. „Am făcut 5 fapte bune azi.”
2. „Dumnezeu mi-a dat azi şansa să fiu de ajutor.”
3. „Aş vrea să fiu ca tatăl meu, care este foarte răbdător.”
4. „Eu ştiu mai multe decât oricine din clasa mea.”
5. „Colegul meu de bancă e cam prost. Nu rezolvă problemele la fel de repede ca mine.”

Întrebări:
1. Este suficient să facem fapte bune ca să fim buni?
2. Avem cu ce să ne dăm mari în faţa lui Dumnezeu? Există ceva ce am făcut noi singuri, fără ajutorul Lui?

Versetul de memorat:

„Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 29)


Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 36 - ianuarie 2010

Niciun comentariu: