vineri, 18 decembrie 2009

Naşterea Domnului: Cel Mai Mare Dar

Dragi copii,
Una din cele mai importante sărbători este Naşterea Domnului. Pentru această sărbătoare ne pregătim prin post, rugăciune, fapte bune, Spovedanie şi Împărtăşanie.
Praznicul Naşterii Domnului, sărbătorit în fiecare an pe 25 decembrie, ne cheamă să aducem laudă şi mulţumire lui Dumnezeu. De ce să Îi mulţumim lui Dumnezeu? Pentru Darul pe care ni L-a făcut prin trimiterea pe pământ a Fiului Său, Domnul Hristos, Care ne aduce lumină în minte, în inimă şi în suflet. Prin credinţa în Domnul Hristos şi prin ascultarea şi împlinirea poruncilor şi învăţăturilor Sale, noi devenim copii ai lui Dumnezeu. Atunci când ascultăm de Dumnezeu, suntem mereu împreună cu El şi suntem astfel mereu fericiţi.
Toţi cei care L-au văzut pe Pruncul Iisus, chiar dacă se aflau într-un grajd de vite, erau cei mai fericiţi oameni. Păstorii care au aflat de la îngeri de Naşterea Mântuitorului, magii care au străbătut un drum foarte lung pentru a I se închina, îngerii care slăveau pe Dumnezeu, toţi erau foarte fericiţi, pentru că Dumnezeu era cu ei, pruncul aşezat în iesle fiind Fiul lui Dumnezeu.
„Cu noi este Dumnezeu!” Acesta este mesajul sărbătorii Naşterii Domnului. Ştiu că voi îl aşteptaţi cu multă emoţie pe Moş Crăciun, care vă aduce daruri. Bucuraţi-vă, copii, pentru tot ce primiţi de la Moş Crăciun! Dar, să nu uitaţi că de Crăciun noi primim un dar mai mare decât toate darurile primite de la Moşul. Este Cel Mai Mare Dar pentru că este de la Dumnezeu, şi nimeni nu poate să facă daruri mai mari decât Dumnezeu. Ştiţi care este Cel Mai Mare Dar? Pruncul IISUS HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu, pe care Îl vedem acum născut în iesle. Hai să vă spun de ce: pentru că Domnul Hristos, pe care Îl primim în dar, ne dă nu doar un mic cadou, ci TOT ce avem nevoie; ne dă sănătate, ne ajută să fim buni, înţelepţi, să fim fericiţi. Nu cred că se poate un dar mai mare de Crăciun!
Spune şi celorlalţi de acest Mare Dar, îndeplinind activităţile de mai jos.



Activităţi practice
  • • Cel mai simplu mod de a vesti şi altora Naşterea Domnului sunt colindele. Învăţaţi cât mai multe şi mergeţi la colindat;
  • • Imprimaţi icoana Naşterii Domnului de mai jos. Dacă nu ştiţi cine sunt personajele din ea întrebaţi-i pe părinţi. Coloraţi-o şi apoi agăţaţi-o în bradul împodobit. Astfel vă puteţi aminti mereu de Darul dumnezeiesc pe care-L primim noi la Crăciun.


  • • Când vine Moş Crăciun, faceţi-l atent să privească icona colorată de voi şi apoi spuneţi-i ce înseamnă Naşterea Domnului.
  • • Puteţi copia pe mai multe foi icoana Naşterii Domnului şi, după ce le coloraţi, le puteţi dărui celor apropiaţi şi mai ales celor săraci şi bolnavi cu mesajul: „Cu noi este Dumnezeu!” sau „Dumnezeu ne iubeşte!”, pe care scrieţi-l deasupra sau dedesubtul spaţiului de colorat.
  • • În aşteptarea lui Moş Crăciun, aşezaţi-vă lângă brad şi citiţi (sau rugaţi pe cineva mai mare ca voi să vă citească) despre Naşterea Domnului din Sfânta Scriptură: Matei 1, 18 – 2, 15; Luca 2, 1 – 20.
  • • La Praznicul Naşterii Domnului, mergeţi la biserică în toate cele trei zile şi împărtăşiţi-vă. Numai aşa veţi simţi ce Dar Mare ne face nouă Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său pe pământ.

Pagină realizată de Pr. Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 35 - decembrie 2009

Niciun comentariu: